Satul în care am copilărit alături de bunici n-am să-l uit niciodată. Intrarea în sat era primitoare, întotdeauna întâlneam oameni prietenoși, iar toamna, când ploua, îmi plăcea să sar prin bălți alături de verișoara mea.
Casa bunicilor era la intrare în sat, iar când priveam de acolo, satul îmi părea imens. Toate căsuțele erau apropiate, înconjurate de copaci bătrâni, care protejau gospodăriile de viscolul aspru al iernii, iar biserica veche din sat se zărea din curtea bunicilor. Acea biserică înaltă parcă veghea asupra sătucului bătrân, cu o istorie fascinantă, pe care bunicul nu ezita să ne-o spună. Bunica ne îndulcea întotdeauna, servindu-ne cu prăjituri și gogoși.
Locurile dragi din copilărie nu pot fi uitate, ele rămânând în amintirea fiecăruia, ca un tablou pictat cu cele mai calde culori.
:)
