Îmi amintesc, nu fără emoții, de prima mea prezentare din liceu în fața colegilor. Primisem o temă interesantă la istorie, nu numai e, ci toți colegii. Pentru că îmi plăcea mult această disciplină, am mers la bibliotecă și am cautat material ca să o pregătesc. Era vorba de primele patru constituții ale României. Mi-am făcut un plan de lucru însă acesta nu a decurs întocmai cum mă gândisem eu. Vremea era frumoasă și pădurea și scăldatul mă atrăgeau la fel de mult. In cele din urmă am reușit să îmi fac și tema și să merg la scăldat. A doua zi, la ora de istorie, domnul profesor mi-a ghicit entuziasmul cu privire la tema pe care o făcusem și m-a pus să o prezint. Ei, unde nu avusesem emoții, dintr-o dată m-au năpădit, dar am reușit, cu o voce gâtuită să îmi susțin tema. Din când în când, profesorul mi făcea semn să mă opresc și să respir. Am știut atunci că știu ce voi face când voi fi mare. Colegii mă ascultau cu atenție și își luau notițe din când în când, la sugestia domnului profesor. După ce am terminat, ei au cerut să mi se dea nota maximă, atunci. Acesta, surâzând, mi-a pus notă în catalog și mi-a spus că mi-am găsit vocația, ar trebui să mă fac profesoară.
Soarele alunecă de amiază și pauza se va termina curând. Clasa se umple cu copii iar ora de istorie începe. Le spun că azi le voi preda despre primele patru constituții ale României.
sabriela#
