Poleiul astepta dornic sa rada din cauza cazaturilor provocate de el, soarele nu se ostenea sa iasa, ningea cu obrazbicie. Era frig, ce i drept e norml, doar e 4 decembrie. Copiii ezitau sa iasa la joaca, zapada era rece, vantul se lovea puternic de tot ce ii statea in cale
-Offf, nepoate drafa, pe vremea mea, cand eram copil abia asteptam sa iasa prima zapada, nu ne oasa de frig, ieseam toti afara, fie polei, fie ger, fie vand sau ninsoare, nu era dragul meu ca acum. Eram mai liberi inainte, mai dezghetati... Si totusi
-Eeeiii bunicule, il intrerup eu, nu mai suntem pe vreme ta, acum toti copiii stau si doar admira cum frumoasa iarna isi imbraca tara in alai alb si cristal rar de nepretuit, turturii care se topesc la fiecare a soarelui, dealurile care plang de greutatea pe care i au in spate, dar mai ales...
-Mihăiță taică, esti micuț, dar ai o minte tare agera
-Hai bunicule afara!
Si uite asa in urma noastra au iesit copiii care nu indrazneau, iarna ne ofera in continuare un dar minunat, zapada.
