A fost odata ca niciodata, ca daca na-r fi nu sa- r povesti. O lalea rosie ca para focului. De frumoasa ce era soarele ziua la ea se uita, cu razele sale stralucitoare mingîia laleaua . De stralicit soarele stralucia dar tot odata laleaua o ofelea. Atunci, ploaia prietena lalelei ia ziz ca in aceasta noapte o sa vie pe pamint pentru a aduce un pic de veselie tuturor florilo si fiintelor.Soarele auzind toate acestea a incercat sa ofileasca floarea pina la soairea serii. Insa laleaua avea in gind aceasta dorinta si ea pus piept soarelui. Dupa ce soarele a apus , ploaia se zarira dupa vaiile mari si inalte. Ploaia a sosit,aducund cu ea zimbete pe fata tuturor fiintelor. Florile si earba sau apucat de mina intemeind o hora mare si frumoasa. Soarele a duoa zi sea cerut scuze de la toate plantele si animalele.Spunind cai pare rau ceea ce a facut ,ca a facut o caldura de nesuportat . Si in loc de recunostiinta a dat voie ploaei sa petreaca pe pamint inca doua zile.Ast fel laleaua a trait mult ai bine, poate si acum laleaua este printre noi.
SUCES!!!!!! :) :)
