„Nu am vorbit de Augustin fratele lui Henri, fiul cel
mare care o detronase pe Cezarina si care s-a impusese ca gardian al
proprietatilor, stapan al domeniului. Era un fel de gentleman-farmer,
intotdeauna cu cizme, (si) imbracat cu haine de piele. El nu se insurase, spre
marea neplacere/nemultumire a mamei lui. El traia ca un burlac intr-o aripa a
casei, mirosea a soare si a vant, fuma pipa. El figura in album, deja in varsta,
cu un aer sever si cu fruntea chelita. Stiu ca el este pentru ca am ajuns la la
paginile in care, sub micile ferestre aurite pe margine, o mana n e p r i c e p u t a a scris niste nume. Scrisul
este vechi, intocmai ca cel al maicutelor de la inceputul secolului. El pare
aruncat de o mana nedemanatica, cea a unei femei care a incercat, pentru
posteritate, sa redea identitatea acestor personaje incremenite; fara ea, ele
ar fi fost reduse la niste forme anonime stergandu-se incet din memorie.
Ea este cea care a scris sub poza la picioarele gentilomului
de (la) tara: Unchiul meu Augustin de Sainte-Opportune.”
