Retezat
August deplin. Vară! Paşii noştri duc neobosiţi umbra pădurii. Suntem trei suflete ce urcă muntele. Căutăm jnepenişul, piatra, întinderea nesfârşită şi tăinuită a muntelui. Caut trecutul prin pietrele de azi, străbâtute ieri de ai mei.
Şi ziua se tălmăceşte cu noaptea, încep să apară stelele şi noi tot urcăm. Suntem aproape frânţi, dar trebuie să ajungem pe creastă. Un pic, încă un pic, o sforţare de suflet stăpân ce ştie şi simte casa muntelui aproape.
Vântul mângâie chipul ars şi sleit. Ne oprim. Rucsacul e lăsat cătinel pe neagra iarbă. Trupul respiră şi legănaţi de vânt se aşază cortul. Un suflet se-ntinde, cuprinzând odihna, iar celelalte se aud cioplind ...
Zorii aşază lumină caldă şi fiecare încă doarme, doarme ...
August plin şi curat. Sufletele privesc intinderea: cer şi pâmânt, creastă şi Lacul Bucura în vale. Stelele i-au oprit în noapte, întinzându-le cort tocmai pentru a nu se prăvăli în hău ...
Retezatul este poartă deschisă pentru cunoaştere. Peleaga aşteaptă.
Vântul bate şi cu rucsacul în spate paşii pornesc între cer şi pâmânt, unde doar umbletul caprelor negre îi întrec şi chipuri nedesluşite, de dincolo de hublou le zămbesc..
