Luna și licuriciul
Luna strălucește pe cerul nopții înstelate de vară. Luna e în centrul atenției, ea fiind admirată pe furiș de către stelele pline de gelozie și de către vârful unui copac înalt cu coada ochiului.
O ființă firavă și de-a dreptul inofensivă, un licurici ca un punct de sclipici zburător și-a aprins neîncrezător felinărașul. Chiar dacă licuriciul era un fir de nisip pe lângă lună, totuși, mica făptură avea lumina sa proprie.
Luna, crezând că domnește ca un domnitor asupra boltei cerești alături de lumina sa, aceasta a luat peste picior licuriciul. Licuriciul s-a apărat printr-un singur argument, anume faptul că el, chiar dacă are o lumină micuță, aproape deloc vizibilă cu ochiul liber, măcar, spre deosebire de lună, nu are lumina împrumutată.
