Venirea unui vânt aprig, scutura crengiile copaciilor, făcând frunzele sa cadă usor.
O frunză de culoare ruginie , cu pete verzi si contur rosiatic, se lasa trasa in jos de gravitatie, levitand pana atunci deasupra pământului. O coincidenta a fost atunci când, un fluture buimac, zburat de vânt in directia frunzei, strangea puternic din aripi.
-Oh!Bine e de tine , fluture...se gasi frunza gândind cu voce tare, geloasă pe fluture.Tu nu ai problema ca atunci când vei cădea, vei fii călcată in picioare.Ca atunci când părăsești casa-copac, vei fii data uitării.Bine e de tine fluture...continua ea.
-Gresit....e gresit ce zici draga frunza.De loc nu-i bine de mine.Trăiesc 24 de ore, iar in aceste ore zbor pentru ca am frica de a cădea si a nu ma mai putea ridica...Tu nu esti chinuit de copii, luat in palma si tu nici decum n-ai aripi de care sa-ti faci griji c-ar putea fii rupte..Bine e de tine frunza...zise fluturele.
-Concluzia e ca nu-i bine nici de mine, nici de tine.Măcar avem ceva in comun...Frica de a cădea jos si a nu te mai ridica vreodată...murmură frunza atingând usor pământul, si pierzandu-se printre alte mii de cadavre formând un covor de frunze mortal.
-Bine-i numai de tine...frunza...cel putin ai experimentat ce inseamna sa ai alaturi pe cineva...Murmură fluturele căzând si el alaturi de frunza, acoperind-o parca de ce urma sa vina, oferindu-i linsite.
Sper ca te-am ajutat!
