Gerul
Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu jălire
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire;
El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori
Cu-n văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori.
Gerul vine de la munte, la ferastră se oprește,
Și, privind la focul vesel care-n sobe strălucește,
El depune flori de iarnă pe cristalul înghețat,
Crini și roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.
Gerul face cu-o suflare pod de gheață între maluri,
Pune streșinelor casei o ghirlandă de cristaluri,
Iar pe fețe de copile înflorește trandafiri,
Să ne-aducă viu cuminte de-ale verii înfloriri.
Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare
Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoțînd aburi lungi pe nare.
O! tu, gerule năprasnic, vin, îndeamnă calul meu
Să mă poarte ca săgeata unde el știe, și eu”
