Prins într-o criză de friguri, Leiba Zibal aștepta diligența. Hangiul evreu din Podeni își amintește cum a schimbat felurite meserii până când a murit fratele nevestei sale, Sura, și au moștenit hanul.
Chiar dacă aveau un trai îndestulat, nu se bucurau nici de sănătate, nici de liniște. Oamenii îi batjocoreau, îi ocărau, îi amenințau.
Cel mai rău era badea Gheorghe. Îl luase în slujbă în urmă cu o vreme. Îi fusese milă de el căci îi spusese că abia ieșise din spital. Omul însă era brutal, leneș, obraznic și hoț. Când a amenințat-o pe Sura, apoi a asmuțit un câine asupra celui mic, a lui Strul, Leiba l-a scos din slujbă. Gheorghe n-a vrut să plece și poate l-ar fi și lovit pe Leiba, dacă nu ar fi venit tocmai atunci niște mușterii. Plecă, amenințându-l că se va întoarce de Paște, în noaptea Învierii.
De frică, Leiba a mers la primărie, apoi la subprefectură, să ceară să fie păzit. Subprefectul a râs de el și i-a spus să-și vadă de treabă. După câteva zile, Gheorghe fu căutat pentru o pricină. Lui Leiba îi păru rău că nu îl mai ținuse în slujbă câteva zile. Acum l-ar fi luat oamenii care îl căutau și nu ar mai fi avut el grijă.
Era sâmbăta Paștelui, venea noaptea Învierii. Leiba se întreba, scuturat de friguri, dacă Gheorghe n-o fi fost totuși prins.
Toropit, Leiba se gândea cum se vor muta ei la Iași, ca să scape de toate spaimele. În așteptarea diligenței, mângâiat de soarele de primăvară, ațipi. Visă un vis groaznic,. Se făcea că se afla la Iași, în dugheana pe care și-o dorea. Jandarmii duceau un nebun și îi dezlegaseră mâinile. Nebunul se repezise la Sura și la copil și îi lovise cap în cap. Zgomotul izbiturii îl trezi. De fapt, un glumeț lovise cu o nuia pe masă.
Diligența aduse doi călători, doi studenți, unul la medicină, altul la filosofie. La stația dinainte avusese loc la han o crimă. Tâlharul prădaseră hanul și omorâseră cinci oameni. Ca să-și dea importanță, cei doi studenți purtară o discuție savantă, despre crimă și cauzele ei. Schițară până și caracteristicile fizice ale criminalului tipic. Leiba recunoscu în acest portret chiar pe Gheorghe.
După plecarea călătorilor, Leiba rămase pe gânduri, posomorât. Închise cârciuma când era încă lumină. Chiar dacă veniră mușterii de trei ori să bată în obloane, nu deschise și nu o lăsă nici pe Sura să deschidă. Îi spuse că nu vrea să intre goi acolo. (Pentru evrei, goi se numesc cei care nu sunt de credința evreiască, în cazul acesta, creștinii). O trimise pe Sura la culcare, cu copilul.
*
La capătul de afară al gangului ce ducea către han era o poartă solidă, bine închisă de o bârnă groasă pusă de-a curmezișul. Auzind tropote de cai, Leiba se duse și ascultă, tocmai când călăreții treceau la pas prin dreptul porții. Îi auzi vorbind despre cineva, întrebându-se dacă s-a culcat sau o fi plecat. Spuneau că, dacă e plecat, o să-i vină rândul altădată.
Leiba se întoarse în dugheană și rămase în așteptare. Auzi cum sună toaca pentru Înviere și știu că e miezul nopții. După o vreme auzi nisipul scrâșnind sub picioarele unor oameni care se apropiau de poartă. Se duse iar și ascultă. Era Gheorghe, cu alții, se pregătea să sfredelească poarta, ca să înlăture bârna.
Leiba simțea că îi arde creierul, se simțea fără scăpare. Avu un moment de mare slăbiciune, în care își închipui cum avea să fie țintuit de sfredelul cu care acum dădeau găuri în poartă. Apoi îi veni o idee care îl făcu să surâdă, să își îndrepte trupul. Urmări cum fierăstrăul unește două dintre cele patru găuri. Socoti că mai au de făcut trei tăieturi, se duse și luă ceva din dugheană și se întoarse.
Când bucata de lemn fu trasă afară și Gheorghe strecură mâna înăuntru să înlăture bârna care proptea poarta, Leiba îi prinse mâna cu un laț de sfoară. Trase cu putere tot brațul înăuntru și priponi bine sfoara. Gheorghe era prins fără scăpare, iar tovarășii lui plecară pe dată.
Dimineață Sura îl găsi pe bărbatul ei stând pe scaun în fața dinăuntru a porții. Privea cum mâna lui Gheorghe se înnegrise și se cocea la focul lămpii cu petrol pe care o pusese dedesubt. Veni lume multă și întrebă ce s-a întâmplat. Leiba, liniștit, spuse că el se duce la rabin să-i spună că nu mai e jidan, ci goi, fiindcă a aprins o faclie de Paste lui Cristos. (Jidan e o denumire batjocoritoare dată evreilor în limbajul popular).
