Prietenia
este absolut esentiala, mai ales in timpul unei perioade ca cea in care
raporturile pe care le aveam cu familia noastra se schimba : cautam un
dublu pentru a ne simti mai puternici, un confident pentru a-i impartasi
dificultatile, un suflet pereche care sa le faca mai usor de indurat in aceasta
fraternitate. (…). Cautam de asemenea o oglinda vie pentru a ne confrunta,
pentru ca nu suntem siguri de noi insine. Cateodata, cautam sa regasim un
sentiment de fuziune, asemeni celui pe care-l simteam intre noi si parinti
atunci cand eram mici, pe vremea cand inca credeam ca aceasta relatie de iubire
cu ei este indestructibila.
Imaginea
pe care grupul, gasca, si-o face despre noi pare vitala cateodata. Cautam sa ne
identificam, sa fim asemeni celorlalti. De frica sa nu fim respinsi, ne identificam
cu prietenii nostri. Ne este frica de diferente, ca si cum ele ar ameninta
grupul, cand, de fapt, ele ne construiesc. Exista un echilibru pe care fiecare dintre
noi trebuie sa-l gaseasca intre « a fi ca grupul » si a ne pastra propria
personalitatea pentru a putea ramane noi insine, pana la urma.
