Catalina este un personaj simbol al poemului eminescian "Luceafarul". Este o fiinta terestra, fara capacitati speciale, nu poate atinge nivelul pe care il are Luceafarul, este marginita, spre diferenta de Luceafar, care este simbol al fiintei superioare si al geniului. Catalina isi capata identitatea in cel de.al doilea tablou. In primul este ilustrata ca fata de imparat, "prea frumoasa", "din rude mari imparatesti", precum "fecioara intre sfinti si luna intre stele". Este reprezentativa pentru omul comun, ce nu isi poate depasi conditia, ce se bazeaza pe instinctualitate, dorind sa.si continue viata, implinindu-se prin fericire. Recunoaste ca nu poate depasi barierele omenesti in fata Luceafarului: "Desi vorbesti pe inteles/ Eu nu te pot pricepe." Ea observa ca nu.si poate urma visul de a fi alaturi de Luceafar, de care este indragostita in primul tablou si pe care il invoca "Coboara jos, Luceafar bland.", urmand sa il alunge din cauza visului irealizabil si a durerii puternice pe care o resimte din cauza neimplinirii acestuia. Se va orienta spre Catalin, care este "un baiat din flori si de pripas" si un exponent al lumii sale pamantesti. Desi il respinge pe Catalin la inceput si il dispretuieste, va atinge implinirea prin fericire alaturi de el, formand impreuna o pereche pamanteasca.
