Lauda omului
Din punctul de
vedere-al copacilor,
soarele-i o dungă de căldură,
oamenii - o emoţie copleşitoare...
Ei sunt nişte fructe plimbătoare
ale unui pom cu mult mai mare!
Din punctul de vedere-al pietrelor,
soarele-i o piatră căzătoare,
oamenii-s o lină apăsare...
Sunt mişcare-adaugată la mişcare
şi lumina ce-o zăreşti, din soare!
Din punctul de vedere-al aerului,
soarele-i un aer plin de păsări,
aripă în aripă zbătând.
Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,
cu aripi crescute înlăuntru,
care bat plutind, planând,
într-un aer mai curat - care e gândul!
.........................................................
Marii stâlpi ai
Galaxiei sunt,
din punctul de
vedere al omului,
gânduri din
gânduri, pururea neclintite...
Ei sorb neatinse
vibrații, din neatinsul frig,
din simpla și de
neatins singurătate !
Florilor, la
margini de-nserare,
din punctul de
vedere-al gândului,
s-ar cuveni să li
se cearnă norii...
Prin site mișcate
de visuri, numai lor,
asemenea spumei
albastre din mare!
Mamei, cea de
toate zilele,
din punctul de
vedere-al depărtării,
doar Soarele rămâne-o depărtare ...
Șir de mângâieri
diafane
peste veșnica lină-lumină, uitată zidire,
care umblă șoptind, plutind, pâlpâind,
în imaculată liniște, numită iubire !
