Era o zi rece de toamnă. Frunzele începuseră una câte una să cadă pe solul rece, norii cei înnorați au acoperit soarele cel cu razele lui puternice, iar vântul bătea din ce în ce mai tare. Mama mă trimite la magazin pentru a-i lua legume pentru zarzavatul cel va face pentru iarnă. În drum mă întâlnesc cu prietena mea furnică în care mă invită la ea acasă, la un ceai călduț.
- Ce faci, surioară dragă? zise furnica luându-și rufele de pe sârmă.
- Bine, uite că m-a trimis mămuca la magazin, dar îngheț de frig până ajung acolo! zic eu înfrigurată!
- Poftește până la mine să te mai încălzesc cu un ceai de tei!
Intru, și mă așez lângă sobă! În timp ce îmi pregătește ceaiul, mă uit prin fotografiile ce le are așezate pe raftul de lână geam.
- Furnică! zic eu cu glas răgușit.
- Ce s-a întâmplat?
- Cine sunt cei din fotografie?
- Ei sunt frații mei, din păcate au plecat departe și m-au lăsat singură aici.
- Nu știam că ai frați, mă ai pe mine! Eu trebuie să plec, s-a făcut târziu! Sigur se va supăra mama că am întârziat! Mulțumesc oricum de ceai. Ne mai vedem!
- Bine, pe curând, surioară! zise furnica
