Omul este purtatorul informatiei universale, limitata (fiinte purtatoare de orizont) dar cu perceptia nelimitarii :"stiutoare si nestiutoare".
Sa stii ca nu stii este un prim pas catre intelepciune.
Metafora orizontului este foarte bine aleasa.Arata alergarea perpetua dupa absolut , dar tot si perpetua limitare la "laţul" orizontului.
'Purtator" de orizont arata si MISCAREA omului (ca individ) prin lume, inconjurat in devenirea sa de niste limite proprii, date de "orizontul" sau, de directia si sensul in care se misca in aceasta lume finita in spatiul cu dimensiuni stiute si nestiute , intuite si/sau simtite.
Suntem oarecum siguri fiecare dintre noi pe ce stim si incotro ne indreptam, pt.ca sunt constantele vietii noastre , dar tot odata suntem si nesiguri, caci NU stim daca suntem in directia corecta sau daca ce vedem noi in "orizontul;"nostru este 'adevarata" lume.
'Cine suntem?/De unde venim? Incotro ne ducem?" sunt intrebarile oamenilor si filosofilor din toate timpurile si toate culturile.
Ca un filosof roman ce era, si Noica a incercat sa le raspunda.
A aratat ca aceasta contradictie stiut-nestiut, finit-infinit, sigur -nesigur, a creat in profunzimea sufletului ROMANESC nu frica, nu depresia plangacioasa dupa un paradis pierdut si de neatins, nu ambitia, nu spiritul demonic prometeic de a deveni asemenea Creatorului si de a 'stapani " Universul, nu duritatea nemiloasa a unui Nietsche sau existentialismul unui J.P.Sartre, nu detasarea superioara in cautarea Nirvanei, ci o reactie mult mai profund mai umana , mai de bun simt, proprie acestor meleaguri, (poate vecina undeva in modestie si simplitate cu filosofia zen) sentimentul de DOR.
