Trecea pe drum învăţătorul meu,
Bătrân de ani, cu trupu-mpuţinat,
Ducând pe umeri parcă cerul greu,
Am zis că umblă Dumnezeu prin sat!
Din cartea vieţii slovele-au fugit,
Învăţătorul meu doarme sub crini!
Har, liniştea în suflet şi-a găsit,
Că şi-a lăsat pecetele-n lumini!
Din vorba-i caldă izvora povaţă
Şi mă uitam la el ca la un soare!
Învăţătorul meu, primul din viaţă,
Era un fel de carte umblătoare!
Păstrez şi-acum condeiul care scrie
Cu literă măruntă şi-nţeleaptă,
Cum mă-nvăţase Domnul şi-o făclie
Îmi pâlpâie tăcut în mâna dreaptă!
Coronita?
