Primul catren al poeziei prezinta planul exterior si totodata al realitatii exterioare. Prima strofa prezinta mediul sau spatiul sufocant, apasator in care traieste poetul, spatiu care poate fii interpretat ca: propria odaie, mediul inconjurator sau societatea. Oricare dintre aceste spatii poate fi asemanat cu simboluri din campul semantic al mortii, precum: ''coroane'', ''cimitir'', ''cavou''.
A doua strofa prezinta sufletul poetului, adica planul interior al realitatii interioare. Prin folosirea verbului '' strig '' se sugereaza simbolic disperarea poetului. Iar in strucura'' Si-i atirnau aripile de plumb'' se prezinta faptul ca singura posibilitate de evadare a poetului nu exista.
