Printul se uita cu tristete la reflexia sa
in oglinda. Oare mereu va arata asa? El stia ca nu isi va putea gasi iubirea in
aceasta infatisare. Si fara aceasta, nu va putea scapa de mica problema a
mastii oribile care ii acoperea toata fata.
Lacrimi incepura sa ii curga din ochi iar
el se intoarse de la oginda, si se uita pe geam. Pe fata lui se putea citi mult
mai mult decat tristetea cauzata de incrucatura in care se gasea, dar si lipsa
sa de speranta ca se va rezolva cumva.
Vrajitoarea fusese foarte precisa: numai
prin iubire I se va putea intoarce infatisarea inapoi la normal. Odata ce el va
afla ce inseamna sa iti deschizi inima cu adevarat. Suna a cea mai mare
prostie, nu? Asta credea si printul nostru.
Dintr-o data, uitandu-se pe geam cu lacrimi
in ochii, albastrul gratios al irisului sau distrus de vraja, printul vazu ceva
in departare. Si tot apropiindu-se, isi dadu seama ca era un prieten vechi.
Care venea mereu cu vesti proaste.
Si atunci printul realiza ca nu era timpul
sa se scufunde in tristate datorita infatisarii sale. Existau lucruri mai grave
decat fostul sau par blond auriu si chipul de inger.
Razboiul se apropia, si cine stie, poate in
mijlocul lui, avea sa gaseasca pe cineva care ii va rupe blestemul.
