In aceasta poveste Nicolae Manolescte vrea sa arate ca o biblioteca nu este plus si simplu un loc de depozitat cartile, ci un lucru viu, cald si familiar. O sa va scriu un scurt paragraf din poveste: "Sunt,in rafturi, cartile necitite de mult, dar care nu se plictisesc ascultand, caci stiu ca o mana experta le va adapostii intr-un tarziu, le va rasfoi sa le va muta pe noptiera. Rabdarea cartilor e infinit mai mare decat a oamenilor. Ele s-au obisnuit sa vada chiar si secolele scurgandu-se unele dupa altele, fata de longevitatea cartilor, aceea a broastei testoase sau a stejarului este derizorie.
