Un prim sentiment este acela de rușine față de fetele și flăcăii din Humulești,
care " gătiți frumos, ca-n zi de sărbătoare, foiau prin toate părțile".
După o vreme, cei doi copii au fost copleșiți de sentimentul tristeții,
pentru că locurile dragi rămâneau în urma lor.
La final, apar sentimentele de admirație față de vârfurile "ascunse-n nori"
ale munților Neamțului și față de șoptirea tainică a pâraielor repezi, ce
duceau către Dunăre, neîncetat, "multe - multe patimi omenești".
