Iluzia ei, a umbrei din ploaia de gânduri, se ivește la marginea visului,
ca o scânteiere uitată între două petale albe de crin,
adormită abia peste arcul din nori, dintr-o altă părelnică noapte:
"Și-n haină albă tu apari...
Cu pasuri line.
Și numai ochii tăi cei mari
Privesc la mine."