Se-nfioară-n vântul de amurg şi din frunze-şi cântă
Un stejar veghind pe margine de lac, la ceas de seară
Şi umbra-i maiestoasă ce pe mal prelung coboră
Se-mpleteşte-n trestii care trupul îşi frământă
Iar de undeva de lângă lac, o trestie de mult priveşte
Ciobani cântând din fluier lângă turmele cornute,
Cum sub poale-i se adună tinerii feriţi să se sărute
Şi ţăranul ce oftând a trudă, boii seara-şi odihneşte.
