Astazi , o sa merg cu trenul impreuna cu parintii mei . Picurii de apa lovesc cu "cruzime" pamantul , iar soarele sta ascuns , deoarece asa ii poruncesc norii si vantul.
Sunt in tren , privesc pe geam si vad cum "cristalele" se lovesc usor pe geamul meu , apoi se preling in jos . Imi iau o carte , ma ghemuiesc linistita si ma apuc de citit. Deodata , trenul se opreste . O doamna in varsta , cu multe bagaje urca. Nu era niciun loc liber . Asa ca am hotarat sa ii cedez locul meu . M-am ridicat si i-am spus linistita:
- Puteti sa stati dvs. aici , eu pot sa stau si in picioare , nu este nicio problema.
- Multumesc mult !
Am zambit , am inchis cartea si apoi m-am prins de o bara , ca sa nu cad . Un scaun se elibereaza.La inceput , vroiam sa ma asez , dar apoi , am realizat ca mai sunt oameni care stau in picioare , asa ca nu am ocupat locul . De data asta , o mama gravida s-a asezat zambindu-mi.
A durat mult timp calatoria , am mai stat si jos , insa m-am bucurat , deoarece am puttu ajuta unele persoane . Pot sa ma consider un om printre putinii , din nefericire , care ar face asta.
