Rupta de speranțe
Era începutul unei zile anoste și plouate. Profesoara încă preda, însă cine se putea concentra la lecție din cauza picurarii alfabetului albastru al cerului. El ne plângea soarta, ne plângea trecutul, prezentul și viitorul. Cred uneori ca văd dincolo de limitele percepției Cum viața este închisă în doua lăzi, fiecare conținând cheia de la lacătul celeilalte. Vorbele înțepate ale profesoarei îmi râdeau gândurile și mi le sorbeau dintr o deschizatura . Ne spunea sa "lipim" băncile pentru a ne câștiga nota în echipa . Trebuia sa construim un desen cu o ilustrare arhitecturala a clasei. Fiecare unghi, pânză, vis trebuia ținut în lanțuri și apoi suflat pe o foaie mare. Problema era ca nu știam cine are talent la desen. Talentul este un subțirel izvor de munte. Trebuie sa I sapi calea in piatra și să l captezi cu înaltă osteneala . Când trebuia sa prezentam desenul , patru mâini stăteau agățate pe marginile foii . Un sunet mic, iar desenul și a frânt inima în doua bucăți. Privirile nu mai ajuta, nici scuzele. Rămășițele trebuie aruncate la gunoiul fără speranțe, însă un sunet de scotch făcu inimile sa bata din nou de speranțe. Fântână iubirii curgea din nou și nu mai existau locuri pentru privit. Întâmplarea aceasta făcu dreptate în mijlocul egoismului.
