Zi şi noapte …
Noapte plină de iarnă frumoasă cu omât mult aşază cuvânt de poveste. La gura sobei două suflete răsfoiesc pacea: unul ciţeşte, iar altul stă aproape adormit pe patul cald şi bun.
Printre gene somnorosul suflet vede chip de om drag citind cu nesaţ foaia ce miroase a poftă de a şti.
E aşezat pe-un şezlog bâtrân ca şi timpul, cu tălpi curbate ce duc înainte şi-napoi ... el cu ochii vii licărind, a zi şi a noapte, de tot ceea ce vede prin cuvânt bine rânduit. Statura-i duioasă, cu mâini frumoase şi picioare de sfânt coboară-n voia unui balans lucrat de meşter priceput. El, uitând de tot, tot citeşte, citeşte …
E cald, somnul cuprinde un trup liniştit, iar altul umbra-i măreşte pe perete în şezlong şi cărţi deschizând.
Se ridică alene păşind. Trupul e tânăr, chipul senin cu dragoste aşază carte pe raftul ce geme … mâine o alta va ridica, căutând a cuprinde ceea ce sufletul său va dori, va visa.
Noaptea-i spre zori şi iarnă-i poveste. Sufletele dorm acoperite de zorii ce bat la fereastra cu dalbe flori.
