Într-o zi, pe când se formase obişnuitul grup în jurul ei la casa de bilete, Tigresa hotărî într-o
românească drăgălaş de stricată, că numai aceluia care va face cel mai mare act de curaj îi va permite ca s-o
sărute pe amândoi ochii. Pe când fiecare se gândea cum să cumpere mai ieftin cei doi ochi strălucitori puşi la
mezat, Hâncu strigă în gura mare: „Cine doreşte să bea o ţuică în cuşca leului?”
Desigur că nimeni n-a răspuns la această invitaţie năstruşnică. Un căpitan mai bătrân adăugă şi el în
glumă: „nu, mersi, Hâncule, eu o iau mai bine afară, privind leul printre gratii”. La început, nimeni n-a luat
vorbele lui Hâncu în serios, toţi credeau că glumeşte, dar căpitanul Hâncu nu era omul care să glumească în
asemenea împrejurări, nici să dea înapoi când a apucat a zice o vorbă.
Au căutat prietenii să-l oprească, dar n-a fost chip. Eu nici nu am încercat să-i spun ceva căci îl ştiam
că-i încăpăţânat ca un catâr. Am trimis un băet la fugă acasă să-i spuie ordonanţei să-mi aducă revolverul.
La uşa de intrare se făcuse un zgomot infernal. Domnul Iohan, patronul menajeriei, striga disperat că el
se opune: „asta nu este permis la public, asta nebun este, mi bagă la criminal”. (…) Am intrat cu toţii în
menajerie. Mirosul greu nesuferit, ne îneca tăindu-ne răsuflarea. Lângă uşă o cămilă tristă, din ghebul căreia
curgeau smocuri de păr dezlânat, îşi întindea gâtul cu jale spre noi, cerşindu-ne parcă îndurare. Am trecut pe
lângă cuşca unui urs negru care-şi sugea tălpile, apoi pe lângă un urangutan care ne privea nedumerit
zgâlţâind gratiile cuştei, şi ne-am oprit în faţa leului. M. S. Regele animalelor sta tolănit pe scândurile murdare
ale cuştei sale zăvorâte.
(Jean Bart, În cuşca leului)



1. Descrie, în aproximativ 30 de cuvinte, modul în care arată menajeria
2. Explică, în aproximativ 50 de cuvinte, de ce domnul Iohan, patronul menajeriei, strigă disperat că se opune

VĂ ROG! DAU COROANĂ