Călătoria, un drum al devenirii de sine, poartă amprenta evoluției sau involuției ființei umane ca actant. După cum afirma Marian Popa:”Deplasarea este modul fundamental de existentă și definire umană[…]Nu se poate imagina o modificare biologică, psihologică sau de altă natură, fără deplasare.” Astfel, deplasarea presupune un drum inițiatic și un călător, acesta din urmă fiind generalizat datorită faptului că fiecare persoană își parcurge drumul personal. Drumul se definește printr-o provocare ce presupune experiență, cunoaștere, pluriperspectivism și determină inițierea, maturizarea prin implicare afectivă și psihologică, întrucât este limitat, are o finitudine în timp și în spațiu. Parcurgerea oricărui drum, inclusiv oricărei călătorii, presupune o realitate exterioară și o realitate interioară. Ceea ce conduce spre evoluție, inițiere, maturizare și cunoaștere este parcurgerea interioară a drumului, respectiv a călătoriei. Orice drum este un drum ascendent văzut ca o călătorie spre centrul ființei.”dupa cum spunea Mircea Iliade într-una dintre lucrările sale.
