Incepe azi o noua primavara. Primavara sufletului meu. A revenirii la viata. A tresaririlor. A emotiilor. A trairilor intense. Si contradictorii.
Soarele de-afara incearca sa-mi patrunda in suflet. Vreau sa-l las. Vreau sa ma incalzeasca cu razele lui caldute, atat de caldute… si trebuie, doar sunt o primavaratica, sa revin si eu, incepand de azi, la viata, deodata cu natura, pas cu pas…
Nu stiu ce-mi va aduce anotimpul care azi incepe. Nu stiu ce fel de primavara va fi.
Va fi o primavara a tacerilor? Prea multele nuante de tacere ce-mi insotesc pasii in acest moment al vietii…
O primavara a asteptarilor? Asteptarile grele pline de indoieli ce-mi amarasc sufletul…
O primavara a tristetii? Tristetea infinita ce persista clipa de clipa, insistand sa stapaneasca fiecare traire…
O primavara a lacrimilor? Lacrimi ravasitoare, cumplite, de durere sau lacrimi reci, de resemnare…
Sau va fi o primavara a sentimentelor impartasite? A padurilor ce trebuie sa fie (…
O primavara a tandretii? Tandretea aceea care da fiori, bulversand toate simturile…
O primavara a trairilor intense? A clipelor ce-au in ele esenta de viata, parfum de intensitate maxima…
O primavara a pacii? Pacea sufleteasca, aceea atat de necesara pentru impacarea unui spirit prea mult zbuciumat…
O primavara a linistii? Linistea, calmul de dupa prea multele nesfarsite furtuni…
O primavara a regasirii? Regasirea bucuriei vietii, a rostului, a drumului bun…
Ca va fi o primavara debordanta de bucurie, de zambete si veselie, nu stiu.
Ca va fi o primavara – continuare doar a iernii din suflet, mohorata, cenusie si trista, nici asta nu stiu.
Dar stiu, cu certitudine, ca va fi EA, PRIMAVARA. Primavara mea. Si a sufletului meu. Primavara noastra
