Aer cu porţi prin care se intră în aer,
în aerul lăuntrului, încă nerespirat,
al tuturor lucrurilor – alergând
din întrebare în întrebare,
Doamne, în ce infern am intrat?
Nimeni nu cântă, nu plânge – peşteri, dealuri
şi şesuri – silabele sunt lilieci agăţaţi de cerul gurii,
urechile ţiue a pustiu,
ceaţă – înainte,
o, aş înţelege acest întuneric cumpănind totul,
mult mai adânc mort, decât viu.
A muri, privilegiu şi-a te naşte afară
încă o dată să strigi ce-ai văzut...
Deschise dinlăuntru, porţile aerului
sunt pupilele noastre uitate în lucruri
înainte de-a ne fi născut.
