Prima metafora a textului este " Mai bădita, floare dulce", care denota frumusețea tânărului de la tara care se asimilează cu frumusețea unei flori în viziunea fetei. Alta metafora este " la mirisca de argint" ( care este mai mult un epitet metaforic), ce sugerează opulenta locului în care iubitul sub înfățișeara grâului va fi prelucrat ( se îmbina realul cu fantasticul). Ultima metafora este " și te-as cerne prin sprancene", adică fata îl va examina fir cu fir pe iubitul sau cu privirea, eliberandu-l de defecte. În rest, ca figuri de stil ai cele 7 versuri care încep cu " și...", ce formează paralelisme sintactice ( aceasta figura de stil consta în repetarea acelorași funcții sintactice în versuri diferite ; se observa stereotipia formularii). Prin paralelismul sintactic se prezintă intențiile fetei atunci când își va găsi alesul și modul cum va proceda ca sa nu se despartă de el niciodata: îl va creste ca pe un grâu în sufletul sau cu iubire.
