Casa bunicii , desi bunica nu mai este printre noi , mereu ma duc la casa ei unde pot sa ma descarc si sa imi amintesc de copilarie , de chipul ei bland si de cele mai frumoase momente de cand eram un nazdravan de copil.
Cu lacrimile in ochi deschid usa care scartie usor , miroase a praf , lucrurile sunt exact cum le stiam , tablourile cu peisaje , pozele alb - negru cu frumoasa mea bunica pe cand era tanara si hainele vechi traditionale . Sufletul imi este sfasiat si incerc sa ma abtin sa nu plang . Cand vad geamurile de lemn , florile ofilite si cartile uzate , ceva ma framanta si sufletul mi-l rupe.
Ma gandesc , eu aici mi-am petrecut vremurile trecute , aici am invatat tot ce stiu
de la bunicii mei care sunt nemuritori in inima mea.
