Sunt plini de nuferi galbeni si albastra imi e unda pe care tremura o barca iar un romantic tanar, se plimba pe malurile mele emotionat si indragostit. El asteapta o mana fina sa se odihneasca pe inima lui, sa o cuprinda cu bratele apoi sa vina in mica luntre de pe undele mele albe E doreste cu ardoare sa se plimbe sub lumina blanda a lunii, ca vantul sa adie iar trestiile sa cante si apa sa susure. In asteptarea ei, sunt foarte curios si infrigurat, la fel ca si poetul: vine? nu mai vine... Nu a venit nicicum Iar poetul romantic se pierde in suferinta si nici albastrul meu, nici nuferii cei galbeni nici luna chiar, nici vantul ce adie, nu o putem aduce, nu o putem chema... Iar poetul, cu mintea ratacita, cu ochii mari inchisi, suspina de dor pe malurile mele... .
